Prima Vizita La Ronja

Duminica am fost prima data sa o vizitam pe Ronja dupa patru luni de când am dat-o catre o alta familie. 

 
 
 
 

După cum poate stiti deja, eu si Philippe am avut o cătelusa. Am luat-o din România într-un moment în care ne-am dorit foarte tare sa avem un camarad de care să avem grijă impreuna. Am cumpărat-o in februarie 2016, chiar de ziua îndrăgostitilor si a stat cu noi până în ianuarie 2017 (5 ianuarie mai exact). Ronja a fost parte din familia nostra si am învătat foarte multe lucruri împreună, învătăturile fiind reciproce. Am stat cu ea în România, am lucrat împreună la licentă, am fost la repetitii impreuna iar dupa ce a venit si Philippe inapoi, am petrecut vara prin natura. Am făcut drumul România - Suedia cu masina, ne-am plimbat prin Germania si in august am ajuns cu totii în noua casă, adaptandu-ne amândouă la viata în Suedia.

Întotdeauna există avantaje si dezavantaje si trebuie să decizi ce vrei să faci. Cand ne-am hotărât să o dăm altcuiva am făcut-o pentru binele tuturor. Totusi au fost momente când am considerat acest lucru ca fiind un esec in viata noastră si o neasumare totală a deciziilor. Dar nu ar trebui să fie asa. Am dat-o pentru că pentru noi devenea din ce în ce mai obositor să avem grija de ea pentru că în realitate Ronja avea nevoie de multă atentie si era un cătel cu o foarte puternică personalitate. Intrasem cu totii într-o oarecare rutina pe care nici eu si nici Philippe nu ne-o doream neapărat si eram extrem de legati de casă si limitati in miscare. În Suedia regulile sunt putin diferite în ceea ce priveste cresterea unui animal de companie în sensul în care catelul nu are voie să stea mai mult de patru ore singur, asadar la pranz trebuie să te întorci mereu acasa. Ne obisnuisem ca de fiecare data când mergeam undeva, fie să o luăm cu noi si astepta singura în masina dacă intram într-un loc în care accesul căteilor era interzis, fie o lasam acasa si noi ne stresam permanent la gândul de ce ar putea ea să faca. Instabilitatea noastră în sine nu ne-a ajutat foarte tare pentru că în fiecare weekend trebuia să plecăm undeva si nu prea aveam niciodată timp să ne relaxam cu totii...Cand oboseam noi, se activa ea... Viceversa nu prea exista pentru că ea era un cătel extrem de energic. Ne frustra mereu gândul că nu-i ofeream miscarea de care avea nevoie. Gândul atunci când am luat-o a fost acela că si eu si Philippe ne doream să calatorim mai mult prin natura si să ne bucurăm de frumusetile vietii libere dar viata bate putin filmul iar pentru noi lucrurile nu au functionat la fel cum sunt pentru stăpânii de cătei pe care eu în urmăresc pe Instagram si care au tot felul de poze frumoase cu animalutele în natură. Pur si simplu nu a fost exact momentul potrivit.

Asadar am hotărât ca vrem o să dăm altcuiva care să-i ofere atentia pe care noi nu i-o puteam oferi. Au fost oameni care ne-au criticat si care ne-au spus că mai bine o dădeam când era mai mică căci la un an va suferi foarte tare după noi, sau ca de ce am mai luat-o daca oricum o dam altcuiva. Chiar si asa, cu sufletul nostru mic cat nasul ei, intr-o seară cu zăpadă conform standardelor nordice, în care abia circulau masinile, a venit o doamnă, impreuna cu fata ei, să o vadă pe Ronja si să o ia la ea acasa pentru o săptămână de probă. Lucrurile au functionat bine pentru ele, chiar dacă a durat ceva timp până cand Ronja a început să-i arate afectiune totală. Mi-am facut o mie de griji despre cum va fi, daca se vor intelege, cum se vor descurca cu mancarea, cu iesitul afara, cu mersul cu masina, cu toate cele. Noi o cunosteam cel mai bine pe Ronjiuta si cu noi rezona. Dar lucrurile au fucntionat neasteptat de bine.

 
 

Duminică am fost si am vizitat-o. Locuiesc împreună într-o căsută la marginea unui oras din regiunea Dalarna, la o oră si jumătate de mers cu masina de orasul nostru, intr-un cartier inconjurat de pădure. Ronja merge la gradi de două ori pe săptămână si participa la ore de training pentru cătei, timp in care mai invata una alta. Prima ei reactie când ne-a văzut a fost, ca de obicei, să se bucure enorm. Totusi s-a schimbat. Nu a mai fost asa cum o stiam noi pentru că noua stapana a lucrat foarte mult cu ea in special pe partea de control, asa ca saritul pe oameni nu mai intra in rutina zilnica. Evident că ne-a pupat (din nou barba lui Philippe a fost favorită ei), a scos sunete de fericire ca un dinozaur si s-a bucurat de noua jucarie primita (un sarpe verde de plus foarte simpatic, pe care, sa zicem ca l-a placut de la prima vedere, sau mai degraba de la primul ochi rontait), dar clar s-a adaptat la noul stil de viată mai linistit, mai programat. Am făcut traditională poza cu ea si cu Philippe în aceeasi pozitie ca să continuăm proiectul început când era încă la noi. Totusi noi am fost vizitatori pentru câteva ore si am plecat... Sentimentele sunt împărtite pentru noi. Ne dădeam seama că ne-am bucurat foarte tare sa o revedem dar nu prea mai era cătelul pe care îl stiam noi. Ne bucură si linisteste totodată gândul că e bine, ca intelege deja suedeză (e amuzat ca amândouă am trecut prin acelasi proces de învătare al limbii) si ca noua stăpâna îsi dedică intregul timp pentru binele ei. Ronja e fericită, nu stiu dacă mai mult sau mai putin decât dacă ar fi ramas in continuare cu noi, dar e bine. Si noi suntem bine, desi nu mai e a noastra, ne-am asumat. De multe ori ne gândim cum ar fi dacă ar mai trebui să o plimbam de trei ori pe zi, să aspiram casa zilnic sau să plecăm separat undeva pentru că unul dintre noi trebuie să rămână cu ea... Noi o iubim în continuare pentru entitatea ei si pentru ce lectii am invatat impreuna. Partea bună e că noua stapana o va lăsa să aibă pui, asa că cine stie, în viitor poate vom avea chiar o mini Ronja. Dar într-un VIITOR. Acum cu siguranta nu...